Cautarea sensului

ultimele luni sunt un cosmar.

Sunt tot mai depresiv si nimic nu mai are nici un sens.

Ma intreb ce dracu vrem noi pe pamant si in aceasta viata de rahat.
Toata ziua fugim pentru a "supravietui", alergam dupa nimicuri, si nu pot sa vad DE CE???
Parca traiesc ca in filmul MATRIX cand NEo se trezeste si isi da seama ca totul in jurul lui a fost un fel de vis si nu realitatea. SI ca urmare astept sa ma trezesc si sa realizez ca am trait un vis bulshit. SI disper si ma gadesc ca practic ce rost are sa ma zbat , sa muncesc, sa creez, sa ii ajut pe altii. Pentru ce?
Oricum moartea vine repede si ne ia si la final am dubii ca ma voi simti bine ca am facut ceva pe pamant. SI oricum tot ce facem nu schimba faptul ca suntem pe aceasta nenorocita de planeta pe care o distrugem in fiecare zi, cu totul, si tot ce este pe pamant moare..........
Cand voi muri voi fi fericit sa fiu constient si macar sa fac eforturi sa inteleg in ce fel Marius Hardut a contribuit la aceasta viata mizerabila, la evolutie.

AM depasit jumatatea de viata a unui om si nu simt ca am facut ceva, nu simt ca are rost sa fiu aici. La naiba, cred ca oamenii trebuie sa vrea mai mult de la umanitate, daca mai crede cineva in umanitate, si de fapt ce inseamna acest concept?

SI cand vezi moarte si suferinta si atata lipsa de sens in tot ce facem ma impac cu gandul ca moartea este ceva natural si nu trebuie sa imi fie frica sa ma gandesc la ea, si poate chiar sa mi-o doresc.
In ultimele zile pe fondul acestei perioade a aparut si imbolnavirea grava si periculoasa a unei persoane dragi. SI am vrut sa fiu cumva langa ea ca un om si ca un prieten, dar spitalul si contextul bolii lui ma inspaimanta. Dar am zis ca trebuie sa fiu tare si alaturi de acea persoana si m-am dus la spital la el.
Am evitat cu greutate sa nu se vada pe chipul sau vocea mea tristetea si disperarea.
Ce faci cand vezi o persoana draga aproape de moarte si nu ai nici un instrument sa ajuti, decat poate sa ii fi alaturi. Si e in varsta aceasta persoana si e draga pentru mine, ca un tata pe care intotdeauna mi l-am dorit.
SIngurul gand ce il am este ca sa nu ajung la o asemenea varsta. E cumplit sa vezi cum se stinge un prieten si sa realizezi cum nenorocita asta de moarte iti ia o bucata din tine si nu poti sa ripostezi.

Sunt depresiv si chiar foarte si caut un sens pentru care viata este asa sau pentru ca sa trecem prin ea. Nu trece nici o zi sa nu ma gandesc la rostul agitatiei, rostul ca eu sa fac ceva pe aceasta planeta. Tot ce fac este si va fi distrus si mitul lui SIsif nu imi convine. Cred ca ar trebui sa fim deasupra acestei vieti de rahat si sa gadim altceva mai maretz, o viziune care sa dea un sens unui stil de viata mai rational dincolo de acest nenorocit de materialism si consumatorism.